A fost ridicată pe locul unei vechi biserici mănăstirești între anii 1750-1753 de către Marcu Muțiu, jude cezaro-crăiesc, unul din cei mai înstăriți locuitori ai Timișoarei de atunci, în semn de recunoștință față de mănăstirea care i-a dat primele cunoștințe în ale cititului și scrisului și ca mărturie a atașamentului față de credința strămoșească. Se pare, în același timp, ca ridicarea edificiului are și semnificația recunoștinței pentru o mare binefacere venite din partea Sfântului Iosif cel Nou -  fiica acestuia, fiind grav bolnavă, s-a tămăduit în chip minunat la mormântul sfântului.

Biserica are 24 m lungime, 9 m lățime, este foarte înalte și prevăzută cu două turnuri. Așezată la confluența dintre Apus și Răsărit, biserica mare este ridicată purtând asupra sa puternice influențe occidentale care se văd atât în arhitectura întregului edificiu (arhitectura barocă), cât și în cea a iconostasului și a picturii acestuia. Așezarea icoanelor în catapeteasmă, în mare măsură, nu respectă așezarea tradițional-bizantină, iar icoanele împărătești lipsesc cu desăvârșire. Cu toate acestea catapeteasma, o splendidă și impunătoare operă de artă, este cea mai mare bogăție a bisericii. S-a conservat foarte bine în decursul secolelor care au trecut și este socotită de către specialiștii în artă cel mai frumos baroc de mediu rural din țară. Sunt prezente, chiar dacă nu din abundență și elemente de rococo.

Se pare că biserica nu a fost pictată niciodată ci doar împodobită cu motive ornamentale. Întreaga atenție a credinciosului se poate focaliza, astfel, asupra altarului. Pe masa sfântului altar se păstrează un chivot din anul 1815 și o raclă cu fragmente din moaștele Sfântului Iosif cel Nou.

În fața ușilor împărătești, sub o lespede de piatră frumos dăltuită, cu slove greu de descifrat, sălășluiesc din anul 1771  osemintele ctitorului Marcu Muțiu și ale familiei sale, lucru confirmat și de o placă de marmură comemorativă așezată pe peretele exterior al ctitoriei sale.

Turnul principal al bisericii este înzestrat cu trei clopote frumos armonizate.

În prezent hramul bisericii este „Înălțarea Sfintei Cruci”,  deși în vechime se pare că era „Adormirea Maicii Domnului”,  fapt atestat de un vechi antimis datând de la începuturile zidirii lăcașului de cult.

În această biserică viețuitorii mănăstirii care slăvesc pe Dumnezeu prin săvârșirea cultului zilnic, la care participă atât credincioșii din localitatea Partoș  pentru care edificiul a fost vreme de aproape 300 de ani biserică parohială, precum și pelerinii acestor locuri binecuvântate.